Pariurile zilei: Meciuri doar din Brazilia
Botafogo – Corinthians sub 2,5 goluri (cotă 1,65)
Cu toate că se joacă târziu, după miezul nopţii, avem în vizor doar partide din campionatul Braziliei. Mai întâi, mizăm pe mai puţin de trei goluri înscrise la duelul dintre Botafogo şi Corinthians, aşa cum s-a întâmplat în toate jocurile oaspeţilor din deplasările de până acum. O singură dată în acest sezon a depăşit Corinthians limita de două goluri marcate în meci, ceea ce ne dă încredere că putem ochi cota de 1,65 fără prea mari emoţii. În plus, Botafogo, pe teren propriu, are mai multe partide încheiate cu mai puţin de trei goluri decât cele peste limita de pariu.
Nautico – Gremio 2 (cotă 1,95)
Nautico, ultima clasată din prima ligă a Braziliei, e la 13 puncte de salvarea de la retrogradare, o misiune imposibilă de îndeplinit având în vedere parcursul gazdelor de până acum. De partea cealaltă, Gremio e pe locul trei, într-o luptă strânsă pentru locurile fruntaşe. Şi ca formă Gremio stă foarte bine, cu patru victorii în ultimele cinci partide, spre deosebire de Nautico, echipă care a smuls cu greu un egal în ultima etapă, iar până atunci a avut o serie lungă de înfrângeri.
Portuguesa – Vasco da Gama pauză X (cotă 2,05)
De ceva vreme n-am mai apelat la „prietenii” de la Portuguesa şi stilul lor de joc cu egal la pauză. Fiind o zi mai săracă în meciuri, n-avem de ales şi optăm din nou pentru un rezultat de egalitate după prima repriză la un meci al celor de la Portuguesa, pentru o cotă de 2,05. Portuguesa e echipa cu cele mai multe astfel de rezultate din seria braziliană, 12 din 19.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.