Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Funcționari din AFDJ Galaţi, bănuiți de blat cu remorchere de 7 milioane de euro

Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați este una dintre companiile vizate de perchezițiile făcute în România, miercuri, 27 martie, de procurorii Parchetului European, într-un dosar privind achiziția frauduloasă a unor remorchere. Prejudiciul estimat este de circa 7 milioane de euro. Alte două percheziții instituționale s-au făcut la Constanța, în sedii ale Autorității Navale Române.

Suspiciunile care au fost lansate asupra mai multor funcționari din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați și al Autorității Navale Române sunt legate de o serie de achiziții, mai exact de modul în care au fost întocmite caietele de sarcini pentru cumpărarea a două remorchere pentru sectorul fluvial al Deltei Dunării. Conform unui comunicat al Parchetului European, ancheta ar presupune efectuarea a 12 percheziții, dintre care trei în sedii de instituții, care s-au făcut miercuri la Galați (una) și Constanța (două). Anchetatorii au vizat și șapte adrese de domiciliu ale funcționarilor suspectați, dar și sediile a două firme private.
Conform informațiilor făcute publice de anchetatori după finalizarea perchezițiilor, "funcționari publici din cadrul AFDJ Galați, în calitate de reprezentanți ai acesteia, au obținut finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) pentru achiziționarea a două remorchere multifuncționale. Acesta a fost rezultatul unui contract de achiziție publică lansat în septembrie 2019, în valoare totală de 35.144.000 lei, aproximativ 7 milioane de euro", au anunțat procurorii.

"Greșeala" pe care ar fi făcut-o inițiatorii proiectului ar fi constat în prezentarea de documente inexacte pentru a se asigura că vor primi finanțarea. Mai exact, ar fi întocmit caietul de sarcini al licitației pe baza caracteristicilor tehnice mai restrictive și a cerințelor de construcție specifice navelor maritime, cu toate că remorcherele ce urmau a fi achiziționate erau destinate exclusiv navigației fluviale. În aceste condiții, numărul ofertanților care au putut îndeplini condițiile precizate de AFDJ a fost mult limitat, restricțiile împiedicând participarea altor operatori economici la procedura de licitație și favorizând, în cele din urmă, un singur candidat.

Remorcherele, imposibil de folosit în Deltă

În urma finalizării contractului cu societatea furnizoare, cele două remorchere au fost livrate în iulie 2021 cu un pescaj mai mare decât cel prevăzut inițial în caietul de sarcini al licitației și în contractul de achiziție. Acest lucru le-ar fi făcut să fie adaptate exclusiv pentru Dunărea maritimă, unde adâncimea apei permite navigația cu un pescaj mai mare. Cele două ambarcațiuni nu au putut fi utilizate pentru navigația fluvială, destinația inițială a remorcherelor, deoarece acestea nu puteau tranzita rezervoarele pline ale sectorului fluvial al Dunării, se mai arată în comunicatul Parchetului European.
Această situație ar fi adus un prejudiciu bugetului UE în valoare de aproximativ 7 milioane de euro.
În perchezițiile de miercuri, de la Galați, au fost mobilizați polițiști din cadrul BCOO Galați, DGA Galați, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Jandarmeria Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

16 comentarii

postat de marr Miercuri, 27 Martie 2024 20:02 86.124.202.*** Link la comentariu

Licitatii CROITE special ptr. o Firma anume . Cu asta se ocupa Functionarii Statului . Oare la ordinele carui bastan/partid au cotcodacit toata Operatiunea ? Care erau Firmele ? Prejudiciul il vom plati tot NOI -> UE isi ia banii inapoi de la buget ...iar Statul Roman pune batista pe Tambal .

postat de Controale prea puține și superficiale Joi, 28 Martie 2024 03:49 51.179.118.*** Link la comentariu

Sper sa se meargă până la capăt pe urma banilor, adică la ce partid duce. Și mai sper ceva , sa se facă controale la mai multe instituții de stat ca au luat-o toate razna. Consumă mulți bani și nu funcționează pentru interesul nostru, parcă ar fi rețele mafiote de partid care le conduc.

postat de Goe Joi, 28 Martie 2024 03:52 109.166.128.*** Link la comentariu

La ce cloaca este in AFDJ nimic nu este intamplator. O gramada de angajati ,pensionari angajati,directori care sunt de profesie metalurgi,rude,copii de asa zisi politicieni ,amantlacuri si tot felul de personaje de circ,de la circul de STAT !

postat de Zvita Joi, 28 Martie 2024 05:05 5.13.131.*** Link la comentariu

Ce poti cere unora ce sunt pusi de partid la carma institutiei. Toti sunt pnl-isti si din lipsa de profesionisti au pus in coducere profesori, maistri zburatori, combinisti, altii iesiti la pensie de prin toate cotloanele tarii. Astia fac proiecte europene???

postat de adygl Joi, 28 Martie 2024 05:16 92.86.16.*** Link la comentariu

Vrem sa vedem pe cineva dupa gratii. Nu se poate sa faci marsavii si sa scapi basma curata.

postat de Rex Joi, 28 Martie 2024 05:29 103.209.255.*** Link la comentariu

Fără nici o legătură cu firma/compania din articol. Firma Tehnorex International (firma cu 8-10 angajați) a construit, în Turcia la Tuzla, două remorchere fluviale pentru AFDJ. Aceasta firma câștigă foarte multe contracte cu statul (primarii, AFDJ, ARSVOM, etc). Repet, nu insinuez nimic.

postat de Iar tineretul, va emigra… Joi, 28 Martie 2024 05:48 84.232.140.*** Link la comentariu

Atata timp cat ce cei ce jefuesc bugetu tarii de peste 30 de ani, si in final, sunt bine mersi cu averi incomensurabile, retrasi in zone linistite, ( sunt mii de cazuri, ministri, directori de societati si ca un exemplu, adrian nastase) jefuirea tarii va continua, vom trai pe datorie, iar tineretul

postat de Spanu Piratul Joi, 28 Martie 2024 06:00 86.124.200.*** Link la comentariu

AFDJ cu angajați multiplicati este un Triunghi al Bermudelor în economia și finanțele statului.

postat de Un cunoscator Joi, 28 Martie 2024 09:12 84.232.140.*** Link la comentariu

Firma la care a apelat maharii a.f.d.. este o firma din turcia…economia noastra dudue, tara e plina de santiere navale, cel din galati, livreaza nave in toata lume, nave de toate tipurile, doar ca spaga grasa, probabil ca sa luat de la turci,cat despre criteriile de selectie, una sa comandat, de och

postat de Gigel Joi, 28 Martie 2024 09:22 5.13.149.*** Link la comentariu

De ce se plang toti ca statul nu ajuta privatul cand toate licitatiile si alea normale si alea smenozite includ firme private? Ati vazut voi smenuri pe bani multi intre firmele statului? Uoameni rai.

postat de magis Joi, 28 Martie 2024 10:54 89.121.200.*** Link la comentariu

Eu sunt trist ca Parchetul European nu are atributii de control si la Primaria Galati.

postat de Antispaga Joi, 28 Martie 2024 11:21 86.124.201.*** Link la comentariu

Numele suspecților va rugam....

postat de dinu Joi, 28 Martie 2024 11:39 95.76.1.*** Link la comentariu

Toti hoții și ticăloșii au trecut oe acolo. Toti gălățenii cunosc fie și dr la coltul strazii ce tunuri s au dat la AFDJ . DNA Galați a cercetat câteva persoane DAR I A GASIT CURATI CA LACRIMA. BRAVO KOVESI.

postat de george Joi, 28 Martie 2024 12:20 217.63.67.*** Link la comentariu

"două remorchere pentru sectorul fluvial al Deltei Dunării". Ce serviciu sa presteze remorcherele in Delta Dunarii???. Acolo nu circula convoaie de barje sau nave. Toata circulatia este pe canalul Sulina, care este sector al Dunarii MARITIME. Vorbe goale, aruncate de persoane neavizate.

postat de MM Joi, 28 Martie 2024 14:43 5.13.203.*** Link la comentariu

Cum bine spuneau cei de la “România, Te Iubesc!” “Un fluviu, de prostie!” Fluviu-numirile pe linie de partid al, rubedeniilor, amantlâcului și amicițiilor, indiferent de pregătire = lovele fără limită și fără răspundere în fața legii. Prostie-manipulare, sex, droguri si păcănele = sărăcie.

postat de constantinbica Duminică, 21 Aprilie 2024 11:22 178.20.55.*** Link la comentariu

Adevarul va iesi la iveala intr-o buna zi, chiar daca am construit o mana de nave cu specialistii de la Constanta. BLUE LINE, TEHNOREX si SUZI

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.