Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine a abandonat gunoi în Micro 17. „Viaţa liberă” sesizează, Primăria răspunde

În urma publicării ştirii despre sacii de gunoi abandonaţi pe strada Oltului, am aflat, de la Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi, că de situaţia creată sunt responsabili nişte cetăţeni din cartierul Micro 17. 

 "Cu toții ne dorim să avem un oraș cât mai curat. Ne-am sesizat în urma articolului dumneavoastră, iar echipele Ecosal s-au deplasat la fața locului pentru a ridica acei saci cu gunoi menajer, lăsați la voia întâmplării pe trotuar de către unii oameni din zonă. Mai mult, acești oameni au fost identificați foarte repede pentru că, între resturile de gunoi, au fost găsite facturi și chitanțe cu nume și adrese, urmând să fie sesizată și Poliția Locală pentru aplicarea de sancțiuni, conform legii", informează Primăria Galaţi. 
Deşi sacii de gunoi abandonaţi erau negri (cum sunt, alternativ cu unii albaştri, şi cei folosiţi de serviciul public de salubrizare), aceştia nu erau inscripţionaţi, deci    nu aparțin serviciului Ecosal, se mai precizează în informarea primită la redacţie.
Primăria Galaţi şi Serviciul Public Ecosal fac apel la cetăţeni, pe de o parte, să nu mai depoziteze gunoiul altundeva decât în spaţiile amenajate, iar pe de altă parte, să sesizeze autorităţile când văd că alţii o fac. 
"Pe această cale facem un apel la spiritul civic al tuturor și ori de câte ori sunteți martorii unor astfel de situații vă rugăm să apelați cu încredere Serviciul Ecosal (tel. 0236.312.282) și Poliția Locală (tel. 0236.955). Gunoiul menajer trebuie depozitat la punctele de colectare din cartiere, nu în coșurile stradale sau abandonat pe domeniul public. Ține de fiecare dintre noi să avem orașul pe care ni-l dorim și să păstrăm curățenia", se mai menţionează în mesajul primit la redacţie din partea Compartimentului de presă al Primăriei al municipiului Galați. 
Evident, nu dăm publicităţii numele înscrise pe chitanţele găsite de lucrătorii Ecosal în gunoiul abandonat, dar sperăm ca Poliţia Locală să-şi facă datoria. Spaţiul unde se afla gunoiul a fost curăţat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Aad Miercuri, 27 Noiembrie 2024 20:33 70.25.40.*** Link la comentariu

In unele parti exista un fel de "detectivi" de gunoi, care merg mai in "profunzime" cu cercetarile, poe urmele indisciplinatilor. Bun, dar purtati manusi de protectie (in latex), nu se stie niciodata intentia celui ce arunca gunoiul oriunde.

postat de Grigore Joi, 28 Noiembrie 2024 05:18 86.124.202.*** Link la comentariu

Daca cineva doreste sa faca un rau cuiva, atunci ii pune un bon fiscal, sau chitanta intr-un sac de gunoi pe care il lasa prin oras. Voi chiar va credeti detectivi si foarte inteligenti, asa-i?

postat de Ionascu Joi, 28 Noiembrie 2024 07:37 86.124.201.*** Link la comentariu

De ce atâta protectie ptr cei ce arunca gunoiul la întâmplare ? Dați-le numele și ce sancțiuni au primit ptr ai descuraja a mai face asa ceva ,eventual viitori doritori.Si sunt destui ,din nefericire.

postat de Gigel Joi, 28 Noiembrie 2024 11:07 86.124.200.*** Link la comentariu

@Grigore: daca eu nu imi arunc facturile la gunoi cum sa imi faca rau cu factura? Doar sa o fure din cutie daca nu o am in format electronic. Ca pe bon nu apare numele.

postat de Grigore Vineri, 29 Noiembrie 2024 05:53 86.124.202.*** Link la comentariu

@Gigel Ei, lasa că ai priceput... Nu cred că-i chiar așa de grea limba română și nici logica elementară. Orice hartie oficială sau mai puțin oficială pe care apare numele tau, nu neaparat o factură, este suficientă pentru „identificarea” ta.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.