Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fostul şef al IPJ Galaţi, pensionar MAI, la conducerea căminelor Universităţii „Dunărea de Jos”

Potrivit informaţiilor noastre, col. (r) Dănuţ Lefter, pensionat recent din Ministerul Afacerilor Interne, a fost numit, interimar, la conducerea Direcţiei Cămine şi Cantine a Universităţii "Dunărea de Jos".

Funcţia este recunoscută drept rampă de lansare pentru alte poziţii mai serioase, atât în interorul UDJG, cât şi în administraţia publică locală sau centrală. Drept exemplificare, Cezar Bichescu, actual prorector (suspendat) pentru Resurse financiare şi investiţii, care ocupă acum poziţia de city manager în cadrul Primăriei Galaţi, a fost, mai la începutul carierei, director la Cămine. La fel şi actualul deputat Bogdan Rodeanu, aflat la al treilea mandat de parlamentar, iar lista poate continua.
Întrebat ce l-a calificat pe fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi și fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Dănuţ Lefter, proaspăt pensionar din MAI, la conducerea Direcţiei Cămine şi Cantine a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, rectorul instituţiei, prof. univ. dr. Marian Barbu, a răspuns: „Am încercat să punem un pic de ordine în această zonă, am vrut să profităm şi de experienţa dumnealui, pentru că ştiţi cu câte pericole ne confruntăm şi pe partea aceasta de trafic de droguri, este o perioadă de interimat, după aceea vom trage concluzia dacă mergem mai departe împreună sau nu”.
În sprijinul celor afirmate de rectorul Marian Barbu, vine și declarația de avere depusă de col (r) Dănuț Lefter în calitate de proaspăt ”Director la Universitatea Dunărea de Jos din Galați", pe site-ul instituției de învățământ. Conform documentului, noul șef de la Cămine este fericitul posesor al unei pensii de serviciu din MAI, în valoare de circa 11.800 de lei lunar.
Nu contestăm abilităţile administrative ale fostului şef al IPJ, un lucru rămâne însă nelămurit. De ce, dacă este un element valoros, a cărui experienţă trebuie valorificată, nu s-a angajat Dănuţ Lefter în sistemul privat de protecţie şi pază, de exemplu, unul cu care, potrivit surselor noastre, are legături apropiate?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

42 comentarii

postat de George Luni, 6 Ianuarie 2025 19:00 128.127.118.*** Link la comentariu

Sunt destui oameni calificati, care ar fi putut ocupa aceasta pozitie. In Ro intr-o astfel de pozitie, nu putea fi numit decat un tanar pensionar special, care sa suga la doua tate.

postat de George Luni, 6 Ianuarie 2025 19:04 128.127.118.*** Link la comentariu

Altii la 65 de ani, avand parul alb, sunt inca la primul loc de munca, el cu parul negru, tanar pensionar special, la al doilea loc de munca LA STAT. Trai neneaca pe banii statului!!!!

postat de DS Luni, 6 Ianuarie 2025 19:58 5.13.219.*** Link la comentariu

Câți ani are? 38? Trebuia sa iasă ca e greu acolo...Un faianțar, un betonist, un sudor, un casier, un șofer sau lăcătuș la 95 merită sa se retragă!!! Cu perfuzia în cuier sa meargă după ei zilnic...

postat de Enăchiță VăcărESCU Luni, 6 Ianuarie 2025 20:17 109.166.131.*** Link la comentariu

Univ. Dunărea de jos Galați = Anexa de cadre fost Secu, foști milițieni, turnători, masoni , etc etc

postat de Adrian Luni, 6 Ianuarie 2025 21:00 128.127.118.*** Link la comentariu

Baietii cu ochi albastri si sagețile lor peste tot...ce frumoasa e democratia cand e administrata de cine trebuie

postat de Adrian Luni, 6 Ianuarie 2025 21:03 128.127.118.*** Link la comentariu

Baietii cu ochi albastri si sagețile lor peste tot...ce frumoasa e democratia cand e administrata de cine trebuie

postat de Florin Luni, 6 Ianuarie 2025 21:35 46.97.171.*** Link la comentariu

Barbu de la Universitate a ajuns acolo cu sprijin politic iar acum trebuie să arate loialitate față de cei ce l-au pus. Lefter pensionar, nu știu dacă are 50 ani. În ce lume trăim?!

postat de paloma Luni, 6 Ianuarie 2025 22:14 86.124.201.*** Link la comentariu

Pensionar cu tot viitorul in fata !!! :))) Hai galateni, bateti din palme !!!

postat de Trandafirul Galben Marți, 7 Ianuarie 2025 00:35 86.124.200.*** Link la comentariu

Felicitări pentru articol! Un info bun...care confirmă metehnele marilor bugetari. Încă o dovadă că nu sunt deloc epuizați când se pensionează atât de tineri. Oare ne vom trezi vreodată?

postat de TF Marți, 7 Ianuarie 2025 02:17 5.13.222.*** Link la comentariu

Atat timp cat Ministrul ,, striga,, legea invita la iesiri masive la pensie din sistemul MAI, acuzand ca nu mai pot muncii in conditiile date , dar in urmatoarea de secunda, rapid se angajeaza.

postat de Ion Marți, 7 Ianuarie 2025 04:39 5.13.138.*** Link la comentariu

De ce s-a pensionat, daca voia sa mai lucreze? Cum de a gasit un post tot in zona bugetara? Aceeasi schema a pensionarii speciale, unica in lume.

postat de Munca la stat e mina de aur. Marți, 7 Ianuarie 2025 05:10 51.179.110.*** Link la comentariu

Știți ce pensie specială nesimțită încasează acest tânăr domn? Nu doar că nu îi ajunge dar tot la stat lucrează. Și se mai plâng polițiștii că nu au bani. Alții muncesc că fraierii și peste 65 de ani

postat de Camelia Marți, 7 Ianuarie 2025 05:50 46.97.169.*** Link la comentariu

Alt "special" care nu a găsit un loc de muncă ca paznic la privat ?

postat de Lulu Marți, 7 Ianuarie 2025 06:03 5.13.155.*** Link la comentariu

Ptr ca în sistemul privat trebuie sa și muncești. Vedeți angajații din sistemul public ca pot lucra în privat???? Nicicum. Toți pensionarii din sistemul.ul public, ori rămân pe același post mult și bi

postat de Marian Marți, 7 Ianuarie 2025 06:05 81.196.30.*** Link la comentariu

Si cand te gandesti ca si acest proaspat pensionar special, reangajat la stat, e dezamagit ca nu se mai indexeaza pensiile.......

postat de Cristi Marți, 7 Ianuarie 2025 06:09 5.2.209.*** Link la comentariu

Concluzia face tot articolul, frumos spus.

postat de dan Marți, 7 Ianuarie 2025 06:36 86.124.200.*** Link la comentariu

Un alt exemplu al nemerniciei acestei societati distrusa in general de oamenii politici.Veniturile tuturor bugetarilor scazute cu 50%, astfel incat ei din interior sa inceapa curatirea nulitatilor.

postat de Aderin Marți, 7 Ianuarie 2025 06:39 86.124.202.*** Link la comentariu

Câtă rușine. Ce nesimțire. Tot partidul decide. Așa se ocupa funcții ???

postat de Dani Marți, 7 Ianuarie 2025 06:55 86.124.203.*** Link la comentariu

Du-te tinere pensionar la privat și lasă locul altui tânăr care nu are loc de muncă. Nu ne mai facem bine !

postat de Ionut Marți, 7 Ianuarie 2025 06:57 86.124.202.*** Link la comentariu

Si in 2025 aceleasi aranjamente cu care ne-au obisnuit politicienii nostri . Ne insulta inteligenta cu scuze de 2 lei .

postat de doru Marți, 7 Ianuarie 2025 07:28 86.124.203.*** Link la comentariu

Pensie nesimtita de la stat la 48 de ani + salariu nesimtit tot de la stat, iar pentru prostime este inghetarea veniturilor.Astia sunt cei care conduc pleava societatii de 35 de ani-numai ei pentru ei

postat de Razzy Marți, 7 Ianuarie 2025 07:50 5.13.147.*** Link la comentariu

Bun articolul, FELICITARI ! Bugetarii proaspat pensionati, se infileteaza tot pe la Stat, nu la privat !!! Desi nu mai este voie la asa ceva. Poate ajung si in Administratia Locala apoi... manevre...

postat de Un cetățean Marți, 7 Ianuarie 2025 08:10 178.138.99.*** Link la comentariu

Ciocoii vechi și noi.

postat de (Cristal) Marți, 7 Ianuarie 2025 08:17 86.124.202.*** Link la comentariu

Dupa ce sa umplut galațiul de drogati si de dileri (pe mandatul lui), acuma cica are experienta in lupta anti drugs. Cam jalnic..

postat de Caramalau Marți, 7 Ianuarie 2025 08:33 86.120.239.*** Link la comentariu

Dughenele alea infecte nu pot funcționa fără un director "special"

postat de Tânăr special cu o pensie enormă la care voi nu visați nici în 10 vieți de amărâți Marți, 7 Ianuarie 2025 09:41 78.209.42.*** Link la comentariu

Sa nu uitați că PSD cu PNL și cu AUR au votat menținerea pensiilor speciale inventate tot de pesedisti. Dacă va place așa sa îi votați in continuare. România este țara specialilor ca acest sinecurist.

postat de macarie banu Marți, 7 Ianuarie 2025 10:10 89.137.225.*** Link la comentariu

un golan...nevinovat insa...daca se poate,de ce nu?! Din Romania actuala scapa cine poate....Pacat de cei tineri!

postat de Dorel Marți, 7 Ianuarie 2025 10:30 5.13.183.*** Link la comentariu

Domnul Bichescu a fost ales prorector acum x ani, cand s-a suspendat ptr a deveni city manager. Acum aceasi poveste. În fine, regele a murit, trăiască regele.

postat de ss Marți, 7 Ianuarie 2025 10:48 86.124.203.*** Link la comentariu

"Anul austeritatii", unul ajuns colonel si pensionar pana in 49 de ani si cu o "pensie de serviciu" de 11.800 lei e numit director in cadrul Universitatii Galati, noaptea mintii!

postat de La vremuri noi tot noi Marți, 7 Ianuarie 2025 11:07 159.69.177.*** Link la comentariu

Mai sapati putin si-o sa aflati ca un alt tanar pensionar, fost comisar sef la IPJ Economic, tot la Dunarea de Jos e angajat.

postat de Florin Marți, 7 Ianuarie 2025 12:14 5.13.136.*** Link la comentariu

La cum se comportă puterea azi ar merita o conducere ca asta: Președinte Georgescu, Primminist Simion, Preș.senat Șoșoaca, Preș deputați Becali, justiție Lasconi, interne LOrban -să le fie o LECȚIE!

postat de Radu Marți, 7 Ianuarie 2025 12:19 89.136.0.*** Link la comentariu

Problema reala este cu cei din conducerea Universitatii din Galati. Nu este etic sa accepte asa ceva.

postat de Petre Marți, 7 Ianuarie 2025 12:31 86.120.239.*** Link la comentariu

Este o mare pierdere de timp, bani și oportunități să îți trimiți copii la studii la Universitatea Dunărea de Jos.

postat de Alex Marți, 7 Ianuarie 2025 13:37 86.124.201.*** Link la comentariu

Are dreptate atât redactorul cât și un comentator-loja masonica din care face parte și din care provin Pucheni, Bicheni, Dobre de la Salrom, Stan. Se întâlnesc la un hotel de pe faleză, unde vine și..

postat de Alex Marți, 7 Ianuarie 2025 15:31 86.124.200.*** Link la comentariu

Nu e nici-o noutate la UDJ Gl i se practica asa ceva.Adica sa aduca pensionari care au fost in Politie si care ocupa functii destul de bune.Cum ar fi si seful Pazei.

postat de Un curios Marți, 7 Ianuarie 2025 15:57 84.232.140.*** Link la comentariu

Eu as intreba si altceva, daca este un element valoros, cum spuneti, pentru ce este pensionat la varsta cand abia se formeaza total, pentru a fi cu adevarat in folosul societatii??? Legi de rahat, fac

postat de Calin Marți, 7 Ianuarie 2025 15:58 109.166.131.*** Link la comentariu

Și-a mai angajat suspendatul Bichescu încă un prieten la Universitate.???

postat de cetatean dezamagit Marți, 7 Ianuarie 2025 16:57 86.120.239.*** Link la comentariu

Dezamagire totala. Tot pe mandatul lui s-au inregistrat cele mai multe spargeri in Galati, cu autori necunoscuti. Nu a dat niciodata socoteala, ba dimpotriva, este stimulat. RUSINE, RUSINE, RUSINE.

postat de FritzS Marți, 7 Ianuarie 2025 17:16 5.13.176.*** Link la comentariu

Nu uitati sa i dati binemeritatele si utilele vouchere de vacanta. ”Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate...”

postat de Sergiu Miercuri, 8 Ianuarie 2025 12:57 84.17.58.*** Link la comentariu

Problema stă cam așa: suspendatu Bichescu a dictat, rectorul Barbu a executat rapid și servil ordinul, iar cu bani foarte mulți va fi plătit încă unul care nu a demonstrat nimic până acum

postat de CetateanX Luni, 13 Ianuarie 2025 06:07 86.124.200.*** Link la comentariu

Revoltător! Totul este anapoda in tara asta! Totul este hotărât împotriva normalului și a bunului simt! Rușine să vă fie și să fiți neiertați in vecii vecilor!

postat de Falconetti de Galati - Betonel din Primarie Joi, 16 Ianuarie 2025 12:58 89.137.226.*** Link la comentariu

Va mai amintiți de Paul Dobre, individul care a făcut același lucru, nu mi încăpea nimeni de el, desi îl cauta moartea pe acasa, in loc sa plece la pensie, ocupa posturile altor tineri... Huuuooo!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.