Accident mortal în Bariera Traian. Pieton lovit de o cisternă
Un bărbat a murit în urmă cu puțin timp după ce a fost accidentat grav de un autocamion cu cisternă, în Bariera Traian.
Potrivit primelor informații victima, în vârstă de 40 de ani, ar fi traversat strada prin dreptul sensului giratoriu. Nu a fost observat la timp de șoferul autocisternei, atent probabil la viraj. Bărbatul a fost agățat de aripa vehiculului de mare tonaj și târât pe asfalt, câțiva metri.
S-a ales cu leziuni extrem de grave și a fost găsit în comă de echipajele medicale sosite de urgență la fața locului. Din păcate, nu a mai putut fi resuscitat și a fost declarat decesul.
Poliția Rutieră face cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul. Se va întocmi un dosar penal pentru ucidere dn culpă.





Ufff, traversarea neregulamentara ! Si-a asumat asa ceva, pacat de tineretea si familia lui !
Dintre toate Locurile , in Sensul Giratoriu s-a gasit sa treaca strada ?!
Găsit în coma, nu a putut fi resuscitat la fara locului și declarat decesul când inima încă îi bătea? De ce se angajează incompetenti in serviciile de urgență?