Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate, temporar, în farmaciile din România. Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a decis blocarea unor serii de Colebil și Panzcebil, într-o măsură cu caracter preventiv, până la finalizarea unor verificări privind producătorul substanței active folosite la fabricarea acestora.
Decizia vizează medicamentele Colebil drajeuri și Panzcebil drajeuri gastrorezistente, produse de Biofarm SA. Potrivit ANMDMR, citat de Digi24, verificările nu sunt îndreptate împotriva producătorului român și nici nu au scos la iveală probleme privind calitatea sau siguranța medicamentelor aflate pe piață.
Autoritățile verifică dacă fabricantul substanței active – bila de bovine utilizată ca materie primă – respectă toate cerințele legale și de bună practică în procesul de fabricație. În acest sens, Agenția colaborează cu autoritatea competentă din statul în care își desfășoară activitatea producătorul materiei prime.
Până la încheierea verificărilor, seriile vizate nu vor mai putea fi vândute, indiferent dacă se află în depozitele producătorului, în rețeaua de distribuție sau în farmacii.
Reprezentanții ANMDMR subliniază că măsura este una de precauție și are rolul de a garanta că medicamentele puse la dispoziția pacienților respectă toate standardele de calitate și siguranță. Totodată, Biofarm SA colaborează cu autoritățile pentru clarificarea situației în cel mai scurt timp.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de M Vineri, 7 August 2026 21:52 109.166.131.*** Link la comentariu

Câte nu sunt de genul acesta și nimeni nu mișcă un deget, sesizarea, plângere. Am ajuns gunoiul Europei .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.