Profesorii vor să li se recunoască meritele
Aproape toţi cei 112 dascăli gălăţeni cu performanţe deosebite invitaţi să fie premiaţi, ieri, cu ocazia Zilei Educaţiei Mondiale, au răspuns prezent, chiar dacă fusese decretată zi de grevă.
Li s-au înmânat diplome şi flori, li s-au adresat mulţumiri şi cam atât. Dar pentru profesori a contat foarte mult. Dovadă că foarte puţini au lipsit de la acest moment festiv.
Fie că vorbea politicianul din el, fie că se exprima profesorul, inspectorul general Doruleţ Resmeriţă a recunoscut că dascălii au toate motivele să facă grevă: „Reformă într-un domeniu fără un nivel corespunzător de salarizare nu se poate face. Dacă o meserie nu este atractivă şi din punct de vedere financiar, nu se poate cere calitate”.
Valeriu Diculescu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar a participat şi el (fără banderolă de grevă japoneză) la festivitate, motivând că organizaţia pe care o conduce a militat timp de trei ani la rând pe lângă conducerea ISJ de atunci pentru ca pe 5 octombrie profesorii să nu facă ore, ci să sărbătorească:
„Mi-e ciudă că marinarii întotdeauna sărbătoresc cu fast. La fel şi alte categorii sociale. Numai noi profesorii nu ne mobilizăm să avem o sărbătoare a noastră”, a mai adăugat liderul SIP.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.