Pregătiri pentru sărbătoarea Învierii Domnului
La începutul acestei săptămâni, a avut loc, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, şedinţa lunară administrativă a Protoieriei Covurlui, în cadrul căreia au fost analizate aspecte legate de programele educaţionale, social-filantropice şi administrative ce vor fi organizate de Sărbătoarea Învierii Domnului. Tema întâlnirii a fost ”Unitatea Bisericii în faţa persecuţiilor”. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, care au prezentat măsurile esenţiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru protecţia persoanelor participante în număr foarte mare la manifestările prilejuite de marile sărbători creştine. De asemenea, le-au împărţit preoţilor participanţi pliante cu normele standard de prevenire a incendiilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.