Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine va steriliza GRATUIT câinii cu stăpân din Galaţi

Deşi gălăţenii se arată iubitori de câini doar pe Facebook şi atunci când hrănesc patrupedele pe domeniul public, Primăria municipiului Galaţi nu renunţă la încercările de a diminua numărul maidanezilor din oraş, prin sterilizarea gratuită a câinilor cu şi fără stăpân.

În vreme ce câinii pripăşiţi pe la blocuri pot fi castraţi fără vreo taxă la Ecosal, cu condiţia ca aceia care se declară iubitorii lor să solicite acest lucru şi să-şi asume responsabilitatea pentru patrupede, pentru sterilizarea gratuită a câinilor, de rasă comună şi metişi, care au stăpâni, Primăria a organizat o achiziţie publică.

La fel ca anul trecut, contractul a fost câştigat de Cabinet Medical-Veterinar Ştefan Mihaela-Veronica, iar valoarea serviciilor de sterilizare nu trebuie să depăşească, până la finele anului, 129.000 de lei fără TVA. Deşi sterilizarea câinilor de rasă comună sau metişi este obligatorie prin lege, anul trecut doar 27 de stăpâni au apelat la serviciile  medicului veterinar Ştefan Mihaela-Veronica. În final, aceasta a şi refuzat să încaseze vreun ban de la Primărie, pentru operaţiile de sterilizare efectuate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.