Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Groapa cu două moaşe rămâne neastupată

Pe 5 decembrie, Viaţa liberă publica articolul O groapă cu va urma şi cu dublă cetăţenie, prin care semnalam situaţia prezentată de gălăţeanul Daniel Cojocaru, care locuieşte pe strada Traian, vizavi de Casa de Modă, cea a unei gropi săpate cu mai multe săptămâni în urmă şi lăsate neacoperite. Groapa respectivă fusese săpată de Electrica şi urma să fie astupată de Ecosal în săptămâna respectivă, ne asiguraseră reprezentanţii Primăriei.

Ei bine, poate veţi fi fericiţi să aflaţi că groapa e bine-mersi, la locul ei, ba chiar a mai "pus pe ea" nişte gunoaie. "Dacă aş fi pariat pe faptul că groapa din spatele casei mele NU se va astupa în timpul promis de cei în drept (acum 12 zile!), aş fi câştigat! Groapa este tot deschisă şi uşor-uşor se umple cu diverse gunoaie aruncate de "distinşii" cetăţeni ai oraşului care trec pe-acolo. Oare asta se aşteaptă? Să se umple, în timp, cu gunoaie? Iar ca să treci prin acel loc strâmt este o adevărată provocare, ce necesită exerciţii  serioase de echilibristică! Cred că o să contactăm (noi, locatarii) un avocat care să ducă în faţa legii aceste anomalii care se petrec, iată, în centrul oraşului Galaţi", ne-a scris din nou Daniel Cojocaru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.