Cum te poate ucide o viespe?
La această întrebare erau cât pe ce să afle răspunsul un bărbat de 70 de ani din Rediu şi o femeie de 66 de ani din Pechea.
În cazul primului, zburătoarea netrebnică se ascunsese într-un pahar cu vin. Aşa că a luat bărbatul o gură, două, iar la a treia hop! i s-a strecurat pe gât şi viespea!
L-a înţepat, după care s-a lăsat pradă disperării şi sucurilor gastrice. Bărbatul, însă, a trecut la un pas mic de moarte.
„Pacientul prezenta o reacţie alergică supraacută, aşa numitul edem Quincke. De fapt, vorbim despre o umflare a capului din cauza unei alergii. Capul devine ca butoiul şi uneori ţi se opreşte conducta de aer. Au murit destui din cauza acestui edem Quincke”.
„În acest caz, se pare că e un avertisment de la bunul Dumnezeu dat unui om care de 35 de ani se ocupă cu vânătoarea. Ei bine, iată că lumea vie s-a răzbunat. Albina i-a demonstrat că şi celelalte vieţuitoare au drepturi egale cu oamenii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.
Femeia din Pechea tocmai îşi potolea setea cu un pahar cu suc când viespea s-a lăsat dusă pe gât şi a adus-o cam în aceeaşi situaţie în care se găsise şi bărbatul din Rediu.
„Din aşa ceva, de obicei se moare”, spunea dr. Bacalbaşa.
Totuşi, cei doi au supravieţuit.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.