Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lucrări de extindere la Urgenţele Spitalului Județean

Consiliul Județean Galați a emis ordinul de începere a lucrărilor de extindere, modernizare și dotare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", proiect finanțat prin POR 2014-2020.

"Ne-am propus prin acest proiect să descongestionăm serviciul de urgență și să reconfigurăm circuitele medicale. Vom dota secția cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf doar pentru pacienții care vin la urgențe, astfel încât testele medicale să fie realizate în cadrul UPU, ceea ce înseamnă că durata investigațiilor va fi mai mică, având echipamentele la fața locului. Astfel, se reduce și timpul de așteptare al pacienților. De asemenea, prin extinderea cu aproape 700 de metri pătrați vom crea un spațiu special pentru accesul ambulanțelor, astfel încât bolnavii să fie preluați de către personalul medical mult mai repede. Activitatea în cadrul serviciului de urgență nu va fi întreruptă, dar vor exista perioade de disconfort pentru pacienții de la UPU. Vom face tot posibilul ca disconfortul creat să fie cât mai redus", a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Investiția are o valoare de 7,38 milioane lei, cu 11% în plus față de contractul de finanțare, deoarece pe baza proiectului tehnic s-a solicitat devierea rețelelor electrice și a conductelor pentru transportul apei, precum și dezafectarea instalațiilor de termoficare.

"Autorizația de construcție nu poate fi obținută fără avize de la deținătorii rețelelor de utilități, care precizează dacă este sau nu nevoie de devierea rețelelor pe care le au în proprietate. De aceea, lucrările suplimentare nu pot fi cunoscute în detaliu și nu pot fi evaluate financiar decât în această etapă de proiectare. De altfel, obținerea tuturor avizelor și realizarea documentațiilor tehnice necesare pentru devierea rețelelor a decalat termenul inițial de începere a lucrărilor cu aproape două luni", a mai adăugat Fotea.

Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor a fost semnat cu asocierea Moviland Met SRL - Consumcoop Galați Societate Cooperativă - Submit SRL. Lucrările vor costa 2,41 milioane lei (TVA inclus), iar echipamentele medicale care vor fi achiziționate au o valoare de 3,88 milioane lei. Termenul de implementare al proiectului este de 16 luni.

{gallery}lucrari-de-extindere-la-urgentele-spitalului-judetean{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.