Ulei de crin alb, pentru o piele de invidiat
Odată cu înaintarea în vârstă, ne putem confrunta şi cu petele inestetice ale pielii. S-a constatat că acestea pot fi îndepărtate cu ajutorul uleiurilor din plante. În această privinţă, uleiul din petale de crin alb şi-a căpătat un bun renume.
Mărunţim petalele de crin, pe care le punem, în straturi, într-un vas de sticlă. Deasupra turnăm ulei de floarea soarelui presat la rece, astfel încât petalele să fie bine acoperite. În a 14-a zi, maceratul este strecurat şi uleiul obţinut este pus în sticluţe de culoare închisă şi bine sigilate. Timp de 30 de zile, zonele de piele pătate sunt unse cu acest ulei. Tratamentul îndepărtează petele inestetice şi pielea rămâne curată şi hidratată în profunzime.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.