Peste 40 de intervenţii, în doar 72 de ore
Echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi au fost solicitate, în ultimele 72 de ore, pentru gestionarea unui număr de 45 de intervenţii, majoritatea pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat (31 de cazuri SMURD).
În această perioadă, pompierii au intervenit pentru stingerea a opt incendii, care au afectat locuinţe, anexe gospodăreşti, bunuri publice şi un autoturism, în localitatea Şerbeştii Vechi.
Vă reamintim faptul că prima zi a noului an a debutat, pentru pompierii gălăţeni, cu un incendiu izbucnit la o conductă de gaze de pe bulevardul Dunărea, din cauza focurilor de artificii. Focul a distrus branşamentul de gaze, o prelată din PVC, un aparat de aer condiţionat şi termoizolaţia blocului. Propagarea incendiului a dus la degradarea izolaţiei de la Grădiniţa nr. 44, a peretelui de sticlă şi a unui aparat de aer condiţionat.
De asemenea, în urma Codului galben de intensificare a vântului, atenţionare care a vizat, până pe 1 ianuarie inclusiv, judeţul nostru, echipajele de pompieri au fost solicitate pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, pe strada Gării. Echipajele au găsit la locul intervenţiei un copac prăbuşit peste cablurile de telecomunicaţii, tv, internet şi două autoturisme - marca Ford şi BMW, ambele fiind avariate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.