Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Groapa de care nu mai scăpăm pe strada Domnească (FOTO)

Echilibristică pe bârnele de lemn sau ocolire pe carosabil sunt cele două variante pe care pietonul le are la dispoziţie pe trotuarul străzii Domnească, în zona Librăriei „Humanitas”. Situaţia trenează de câteva luni.

De pildă, în ediţia de vineri, 24 aprilie 2020, sesizam că deplasarea pe trotuarul străzii Domnească se face cu dificultate, din cauza lucrărilor edilitare. Lucrări care par să nu se mai termine!

Vineri, 12 iunie, i-am privit cu speranţă pe cei câţiva muncitori care acţionau, unul în groapă, ceilalţi la suprafaţă. Intervenţia nu a rezolvat însă problema circulaţiei pietonale, iar "podeţul" improvizat de cele trei bârne nu oferă deloc siguranţă persoanelor mai corpolente sau mai în vârstă. Prin urmare, deplasarea pe carosabil devine mai sigură.

Am fost curioşi să aflăm când se va încheia, totuşi, intervenţia de pe trotuarul străzii Domnească. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, lucrarea presupune sistarea alimentării cu apă a consumatorilor din zonă, motiv pentru care a fost amânată din cauza pandemiei.

{gallery}groapa-de-care-nu-mai-scapam-pe-strada-domneasca{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.