Unde au dispărut băncile locatarilor?
"De ce au dispărut băncile din Mazepa I, de la toate blocurile G, şi de pe strada Roşiori, din faţa blocului B1? Erau bănci făcute de locatari pentru bătrânii neputincioşi şi pentru persoanele cu dizabilităţi. După două luni şi jumătate de izolare la domiciliu, acum aceştia nu au un loc unde să poată sta la aer. Mi se pare bătaie de joc. Vă rog frumos, poate dumneavoastră reuşiţi să aflaţi care este motivul", ne-a reclamat una dintre cititoarele ziarului "Viaţa liberă".
Asta am şi încercat, cerând Primăriei Galaţi să ne răspundă la sesizare. Iată şi răspunsul administraţiei locale, transmis prin Biroul de Presă: "Preocuparea este să răspundem cât mai mult dorinţei majorităţii gălăţenilor. De aceea, aşa cum am prevăzut, după finalizarea lucrărilor de reamenajare urbană, vor fi amplasate şi noile bănci", promite Primăria.
Sperăm că nu va dura până la iarnă!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.