Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sânzienele au venit şi la pensionari

Ziua iei româneşti şi Sânzienele au fost sărbătorite, ieri, şi la sediul din strada Domnească al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Mai multe doamne de vârsta a treia, toate îmbrăcate pe măsura momentului, au socializat timp de aproape o oră, au ales zâna cea bună şi au încins, în încheiere, o horă pe cinste, la care s-a alăturat şi preşedintele CARP Galaţi, Lucian Mehedinţi.
„Începând din 2013, ne adunăm în fiecare an pe 24 iunie şi sărbătorim ia românească, mai ales că astăzi mai sunt încă două sărbători: Sânzienele şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. Suntem de la clubul Creativ Plus al CARP Galaţi şi, toate, suntem şi studente la Universitatea Vârstei a Treia. Astăzi a fost cu mici restricţii, a trebuit să păstrăm distanţa, de obicei suntem mult mai mulţi şi activităţile sunt mai intense. Astăzi ne-am limitat să vorbim despre Sânziene şi am ales zâna cea bună. Apoi mergem pe străzi, ca să îmbrăcăm Galaţiul în ie, mergem la universitate, la sediul CARP din centru şi apoi pe faleză, unde probabil ne oprim la o îngheţată. Este o socializare foarte frumoasă, ne simţim bine şi chiar uităm de toate”, ne-a spus organizatoarea manifestărilor de ieri, Tudosia Isofache.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.