Pasajul ”Dunărea”, redeschis pietonilor, după reabilitare (FOTO)
Protejat de cele două copertine de sticlă prinse pe structură metalică, Pasajul "Dunărea" a fost redeschis traficului pietonal, lucrările de reabilitare fiind încheiate. Autorităţile îşi doresc ca pasajul să nu fie folosit doar pentru tranzit, ci şi pentru a găzdui, pe viitor, diverse evenimente: expoziții, spectacole sau piese de teatru într-un cadru inedit.
În vara anului trecut, când pasajul a fost predat asocierii Tancrad SRL - Lemacons SRL - Proiect SA - BTFarch Ro Company SRL, care câştigase contractul de 2.350.000 de lei cu TVA pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare, starea lui era jalnică. Devenise un spaţiu insalubru, care ameninţa să se prăbuşească peste cei care se încumetau să-l străbată.
Conform autorităţilor, au fost executate lucrări de eliminare a infiltrațiilor, reparații la pardoseli, pereți, tavane, placaje, trepte şi balustrade, fiind înlocuite finisajele cu materiale de bună calitate (granit la pardoseli și trepte, placaj de marmură la pereți). De asemenea, s-au realizat lucrări de instalații electrice prin montarea unor corpuri de iluminat echipate cu LED și semnalizare a căilor de evacuare cu luminoblocuri şi au fost instalate patru camere de supraveghere video.
{gallery}pasajul-dunarea-redeschis-traficului-pietonal{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.