Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Coşurile de gunoi, o raritate pe strada Oltului

Pe strada Oltului din Galaţi, mai ales de la intersecţia cu strada Prelungirea Brăilei şi până la Restaurantul "Cina", dar şi pe restul traseului, coșurile de gunoi au devenit o raritate, la fel ca drojdia la începutul pandemiei. Pe ambele sensuri de mers, te mai salvează stațiile de autobuz, unde poți găsi coșuri de gunoi şi doar câteva alte puncte cheie, unde coşurile au scăpat de vandalizare. În rest, a rămas doar urma de pe stâlpi a colierului de susţinere, ca dovadă a existenței unui coş de gunoi. Dacă vrei să arunci ceva şi te afli între Liceul Dunărea şi Casa Minion, trebuie să te înarmezi cu răbdare şi să ai buzunarele încăpătoare pană ajungi la una dintre stații, pentru a da dovadă de spirit civic. Probabil, coșurile au fost "victimele" pocnitorilor de sărbători sau au fost sparte de cineva în mod intenționat, ulterior fiind înlăturate. Dar s-a sfârşit şi luna ianuarie, iar lucrătorii Ecosal cu siguranţă au sesizat coşurile lipsă, aşa că ne întrebăm dacă se vor instala coșuri de gunoi înainte să se ducă şi ultima urmă de pe stâlpi? La solicitarea noastră, societatea Gospodărire Urbană ne-a precizat că, pentru a amplasa noi coşuri, trebuie să primească o cerere în acest sens din partea Primăriei. În schimb, municipalitatea le recomandă cetățenilor să sesizeze astfel de situații pe adresa Primăriei sau prin aplicația Galaţi CityApp.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.