Fasolea e mai scumpă decât carnea de porc!

* „Treci în spate, mamaie, că acolo stau producătorii!” * „Lume rea, maică, lume rea!” *

Cu siguranţă că printre dumneavoastră mai sunt şi cititori care îşi amintesc vremurile când fasolea era considerată mâncarea săracului.

Ei bine, respectivele timpuri de tristă faimă pentru leguma autohtonă au apus cu totul. Ieri am găsit păstăi, pe tarabele din hala de legume a Pieţei Centrale, pentru prima dată în acest an.

Preţul? Un fleac: 20 de lei kilogramul. Evident, nu noi apreciem dacă preţul e mare sau mic, ci dumneavoastră, atunci când mergeţi la cumpărături.

Totuşi, nimeni nu ne poate împiedica să cârcotim. Spre exemplu, mânaţi de curiozitate, am aflat că un kilogram de cotlet de porc numai bun de aruncat pe grătar costă 17,45 de lei, deci mai puţin decât păstăile.

Printre alte delicatese vegetale care sunt ruşinos de ieftine comparativ cu fasolea se numără căpşunile (7,5 lei) şi strugurii (8 lei).

E drept că adunăm legumele cu fructele, dar ni s-a părut că, în situaţia dată, comparaţia nu e deloc una forţată. 

Vă mai spunem că un kilogram de păstăi face cât 6,5 kilograme de spanac, cât 20 de kilograme de cartofi vechi sau cât vreo 4 kilograme de ciuperci.

Dar e bine ştiut faptul că avem şi gălăţeni care preferă să-şi facă poftele, în loc să hrănească jumătate de regiment.     

Comerţul nu-i totuna cu omenia!

Ieri dimineaţă, pe la ora 11.00 lângă o tarabă din coasta halei de zarzavat se aşezase o bătrână adusă de spate, care venise cu câteva ouă şi ceva verdeaţă.

N-a apucat bine femeia să-şi desfacă sacoşa, că a şi sărit cu gura comercianta de la tarabă:

„Ce faci, mamaie? Vii aicea cu aceeaşi marfă pe care o aduc şi eu? Păi eu plătesc aici şi vară şi iarnă taxe şi mata vii aşa?”.

„Ia treci acolo în spate, că acolo sunt producătorii!”. Aşa, ca să ştiţi şi dumneavoastră, că tot ne era greu să-i deosebim pe unii de ceilalţi!

Propunem celor însărcinaţi cu administraţia pieţelor să organizeze un spaţiu (fie el şi restrâns) în care să aibă acces doar producătorii care pot dovedi cu acte în regulă că au pământ şi că îl muncesc.

Aşa măcar vom şti şi noi cine a trudit pentru marfă şi cine a cumpărat mai ieftin ca să ne vândă nouă mai scump.

Până la urmă, femeia în vârstă şi-a luat sacoşa şi  abia păşind s-a îndreptat spre tarabele din spate, de lângă grătare cu mititei şi fleici. „Lume rea, mamă, lume rea!”, repeta bătrâna.

Se vede treaba că între comerţ şi omenie nu se prea poate pune semnul egal.

Bine că au loc, în faţa pieţei, tot felul de cetăţeni cu urzici la pungi, flori în căldări şi alte asemenea.