Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alimente şi produse de igienă pentru persoanele cu dizabilităţi

Vineri, 9 aprilie, va începe o nouă etapă de distribuire a pachetelor cu alimente și a produselor de igienă din partea Uniunii Europene (UE), anunţă Primăria Galaţi. Beneficiari sunt de această dată persoanele cu dizabilități (handicap gradul I și handicap gradul II), iar distribuirea se va face în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019/2021), derulat de UE.
Pachetele vor fi acordate prin intermediul Cantinei de Ajutor Social și pot fi ridicate personal sau de către aparținători de la centrul de distribuție din Piața Țiglina I, în parcarea laterală. Solicitanții trebuie să prezinte în original buletinul persoanei titulare sau certificatul de naștere (după caz); buletinul aparținătorului; certificatul de handicap în original și în copie (copia se va opri la dosarul POAD 2019/2021, ca document justificativ).
Pachetele se vor putea ridica de luni până vineri, între orele 8,00 și 16,00.
Pachetul alimentar cântărește 25,3 kg și conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe și gem de fructe.
Pachetul de igienă conține periuțe și pastă de dinți, șampon pentru copii și adulți, săpun lichid și detergent.
În condițiile în care începe o nouă etapă de distribuție a pachetelor, beneficiarii venitului minim garantat și familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei se mai pot prezenta pentru ridicarea pachetelor până pe 8 aprilie. Până acum și-au ridicat pachetele 1.357 de beneficiari, din totalul celor 1.600 din aceste două categorii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.