Acte false, descoperite la vamă
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, au fost depistați cu certificate de atestare a dobândirii cetățeniei false, la graniță. Bărbații s-au prezentat pentru a intra în ţară în Punctul de Trecere a Frontierei Galați, fiind pasageri într-un autoturism marca Fiat Ulysee, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră, cei trei cetățeni au prezentat, pe lângă documentele de identitate, și câte un certificat emis de către Ambasada Bulgariei din Chișinău, R. Moldova, care atesta dobândirea cetățeniei bulgare de fiecare dintre ei. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.