Șapte milioane de certificate CO2, tranzacționate în trei luni
Bursa Română de Mărfuri (BRM) a intermediat cu succes, în perioada februarie - aprilie, 110 tranzacții care însumează aproximativ 7 milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), denumite generic certificate CO2. Tranzacționarea s-a încheiat ca urmare a obligativității termocentralelor de a se conforma directivei privind schema Uniunii Europene a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru anul 2020, conform cu plafonul stabilit la nivel european, până pe 30 aprilie 2021. Astfel, pe site-ul BRM au fost publicate ordine inițiatoare provenite de la 3 ordonatori importanți: Electrocentrale București, Complexul Energetic Oltenia și Termoficare Oradea. CE Oltenia a achiziționat peste 5,4 milioane de certificate, urmată de Electrocentrale București, cu peste 1,3 milioane de certificate, și de Termoficare Oradea, cu aproximativ 34.000 de certificate EUA achiziționate. BRM a acționat ca garant pentru aceste tranzacții, plățile fiind efectuate printr-un cont escrow deținut de BRM, iar plata s-a efectuat numai la confirmarea transferului certificatelor de către vânzător.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.