Toaletă publică transformată în bombă ecologică
O toaletă publică înfundată, fără apă, s-a transformat într-o adevărată bombă ecologică, ne-a reclamat gălăţeanul Ion Mareş. Potrivit acestuia, este vorba despre o toaletă modernă, dintre cele racordate la reţeaua de canalizare, amplasată între Micro 38 şi 39, în zona fostei alimentări Ionescu. Apa nu curge, nu ştiu de ce, iar cei care au intrat şi-au făcut nevoile pe jos. Am sunat la Primărie, şi mi s-a promis să vor interveni în jumătate de oră. Dar de două săptămâni miroase! Eu stau la parter şi îmi vine tot mirosul. Măcar o dată pe lună ar trebui să vină, să le spele şi dezinfecteze, pentru că ţi-e şi scârbă să intri acolo”, ne-a sesizat gălăţeanul.
Pe portalul Primăriei Galaţi se află în derulare o achiziţie publică pentru „servicii de vidanjare a patru fose septice și desfundare a 42 de toalete publice racordate la rețele de utilități, în municipiul Galați. Ofertele sunt aşteptate până pe 18 iunie 2021, iar valoarea estimată a contractului este de 13.800 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.