Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua iei românești, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Conform unei tradiții născute acum opt ani, când s-a stabilit ca ziua de 24 iunie să marcheze Sărbătoarea iei românești, aproape 40 vârstnici - membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați - s-au întâlnit ieri, în curtea sediului instituției din strada Domnească. Îmbrăcați în ii și purtând elemente ale portului tradițional, marcând festiv și Sânzienele, dar și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, pensionarii au demonstrat că umorul și sărbătorile merg mână în mână, fie că subiectul îl reprezintă marile sărbători lumești, bisericești sau precreștine, fie ajustarea pensiei la inflație. Secretul tinereții veșnice îl reprezintă, de bună seamă, terapia prin râs și cuvintele de duh, iar atitudinea deschisă nu poate decât să mărească senzația de energie și bună dispoziție. Pensionarii gălățeni știu să se distreze și să păstreze tradițiile - asta dacă nu cumva păstrarea tradițiilor este distractivă, iar nouă, celor cu capul băgat în laptopuri și smartphone-uri, au început să ne scape lucrurile evidente.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.