Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

COVID-19. Cinci țări nu au început vaccinarea

​Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va oferi sprijin ultimelor cinci ţări din lume care nu au lansat deocamdată pe teritoriile lor campanii naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, relatează AFP, potrivit Agerpres. Vaccinarea nu a început încă în Burundi, Eritreea, Haiti, Coreea de Nord şi Tanzania - singurele ţări dintre cele 194 de state membre ale OMS care nu au lansat astfel de campanii naţionale.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a exprimat dorinţa ca fiecare ţară să înceapă să îşi vaccineze personalul medical şi persoanele cele mai vulnerabile în primele 100 de zile ale anului 2021, dată care a fost depăşită în aprilie. Cu toate acestea, întrucât ţările bogate şi-au rezervat majoritatea loturilor de vaccinuri care ieşeau din fabricile lor de producţie, anumite state au trebuit să aştepte înainte de a putea să administreze primele doze de vaccinuri. Dispozitivul COVAX, care vizează garantarea accesului ţărilor sărace la aceste vaccinuri, a furnizat până în prezent 89 milioane de doze de vaccinuri în 133 de ţări şi teritorii participante.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.