Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fraudă cu apeluri pierdute

ANCOM atrage atenția posesorilor de telefoane mobile asupra apelurilor pierdute sau primite de la numere internaționale pe care nu le cunosc, care pot reprezenta posibile tentative de fraudă, realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obțină câștiguri ilegale. Apelând astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxați, costurile regăsindu-se ulterior pe factură.
Conform ANCOM, persoanele care au intenția de a înșela dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenția ca cel apelat să sune înapoi. Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelați este să mențină apelul activ un timp cât mai îndelungat și să obțină, astfel, câștiguri ilicite. Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din țări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc., este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează.
Cei care se confruntă cu o astfel de situație sunt sfătuiți să nu apeleze numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puțin dacă acestea sunt numere internaționale provenind din țări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin respectivele apeluri. Utilizatorii care întâlnesc acest tip de fraudă sunt sfătuiți să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie și, totodată, să se adreseze Poliției.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.