Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viaductul, un pericol pentru șoferii gălățeni

În anul 1969 se deschidea șoseaua Viaduct, cea mai lungă de acest tip din România, cu cei 1,3 kilometri ai săi. În 2013, aceasta a fost închisă pentru reparații, de-a lungul timpului podul devenind șubred și nesigur pentru mașini. După doi ani în care a fost închis, așteptările erau mari, dar, din păcate, drumul nu fusese reparat suficient, șoferii (re)găsindu-l foarte denivelat şi cu multe gropi.
De la redeschiderea șoselei, pe care acum circulă maşini cu excepţia celor de mare tonaj, nu s-a mai făcut nimic, drumul devenind extrem de denivelat, cu gropi mari și grilajele de scurgere ridicate, nesemnalizate, un chin pentru șoferii gălățeni care trebuie să circule pe Viaduct. La intrare pe pod ești întâmpinat de semne de circulație ruginite, buruieni și gunoaie, imediat după ce-ai ocolit gropile imense din sensul giratoriu de dinaintea podului. Podul este catalogat ca fiind un pericol, degradându-se pe zi ce trece, iar structura sa de rezistență este pusă la grea încercare de trafic.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.