Teste PCR false, prezentate la controlul vamal
Două femei, în vârstă de 48, respectiv, 43 de ani, au prezentat la controlul de frontieră teste negative pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, false. Cele două femei au ajuns în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasagere într-un autocar. Acestea au arătat reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Galați, rapoarte medicale eliberate de o clinică din Ucraina care atesta că dețin rezultate negative la testarea pentru detecția infecției cu virusul SARS-Cov-2 prin metoda RT PCR. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea înscriselor în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acestea sunt false. Cu privire la cele constatate, cele două femei au declarat că au făcut testele PCR la un centru medical din Kiev și nu aveau cunoștință că documentele în cauză nu sunt autentice.
În consecință, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.