Un magazin second hand oferă haine gratis oamenilor nevoiași
Sărbătorile scot la iveală tot ce este mai bun în oameni, unii dintre aceștia gândindu-se și la cei mai puțin norocoși. Pe strada Siderurgiștilor sau "la General", cum știu majoritatea gălățenilor, reprezentanții unui magazin second hand au decis să ajute persoanele care au nevoie de haine, dar care nu-și permit să şi le cumpere.
"Cui îi este frig se poate îmbrăca gratis", acesta este mesajul scris pe cutiile pline cu haine pentru femei, bărbați și copii, aflate în faţa magazinului. Cutiile sunt golite imediat, dar la fel de repede sunt umplute cu alte haine, pentru ca toți cei care au nevoie să se bucure și să se folosească de ele. Oamenii nevoiași pe care i-am întâlnit lângă cutiile cu haine le-au transmis mulțumiri din suflet reprezentanților magazinului pentru gestul făcut.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.