Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mii de copaci vor prinde rădăcini datorită voluntarilor

“Numeroși puieți au fost plantați și astăzi în oraș, în apropierea blocurilor ANL, în zona Gării. Felicitări tuturor voluntarilor implicați în campania de plantări derulată de Fundația Gloria Education, sprijinită de Primărie”, anunţă, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

„Dacă fiecare dintre noi plantează azi un copac sau o plantă, mâine vom respira un aer mai curat iar natura ne va răsplăti! Vă așteptăm în număr cât mai mare la acest proiect de suflet, iar voi să fiți parte din procesul de ecologizare a orașului Galați”, este mesajul organizatorilor.

În cadrul celei de-a patra ediţii a campaniei de ecologizare „Educație în natură. Plantăm împreună”, prin intermediul fundației Gloria Education, cu ajutorul angajaților grupului și a voluntarilor, vor fi plantați câteva mii de arbori.

Programul de plantare anunţat pe Facebook va continua în Grădina Publică din Galați, duminică, 10 aprilie 2022, în intervalul orar 15 – 18.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.