Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viza anuală pentru autorizațiile de mediu, obligatorie

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați informează persoanele juridice și persoanele fizice autorizate care desfășoară activități în baza autorizațiilor de mediu sau autorizațiilor integrate de mediu că obținerea vizei anuale este obligatorie. Titularii acestor autorizații au obligația de a solicita la APM Galați viza anuală, în baza unei documentații care trebuie să conțină cererea, raportul anual de mediu sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz, declarația pe propria răspundere că desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii pentru care a fost emisă autorizaţia, precum și dovada achitării tarifului, care are valoarea de 100 de lei pentru autorizațiile de mediu și de 300 de lei pentru autorizațiile integrate de mediu.
"Termenul în care titularul activităţii solicită aplicarea vizei anuale este de maximum 90 de zile şi de minimum 60 de zile înainte de ziua şi luna corespunzătoare zilei şi lunii în care a fost emisă autorizaţia pe care acesta o deţine. În cazul în care autorizaţia pe care acesta o deţine a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcţie de ziua şi luna în care a fost emisă autorizaţia iniţială", conform APM Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.