Peste 3.500 de viroze respiratorii în judeţul Galaţi
Din ce în ce mai multe persoane suferă de simptome de răceală în această perioadă. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați a raportat, pentru săptămâna 21-27 noiembrie, 3.536 de cazuri de viroze respiratorii, dintre care 48 de cazuri au fost spitalizate pentru investigații și tratamente suplimentare. Segmentul de vârstă cel mai afectat s-a înregistrat la copiii între 5 și 14 ani. Pentru acest segment de vârstă, DSP Galați raportează un număr de 1.517 cazuri. „În ceea ce privește pneumoniile, acestea au fost în număr de 262, tot în perioada amintită. Dintre acestea 68 de cazuri au avut nevoie de spitalizare, iar segmentul de vârstă cu cea mai mare incidență de îmbolnăviri a fost cuprins între 2 și 4 ani, aici fiind înregistrate un număr de 68 de cazuri. Din fericire, la nivelul DSP Galați nu avem confirmat niciun caz de gripă”, ne-a declarat Liliana Iordăchescu, purtător de cuvânt al DSP Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.