Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bacșișul la restaurant, trecut pe nota de plată și pe bonul fiscal. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

Legea care prevede că bacșișul pe care îl dăm la restaurant va fi trecut pe nota de plată şi pe bonul fiscal a fost promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis și va fi aplicată de la 1 ianuarie. Sumele care provin din bacşis vor fi distribuite angajaţilor integral, iar banii din bacşiş vor fi consideraţi venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a CAS şi nici nu intră în zona de aplicare TVA, precizează Hotnews.

Legea a fost inițiată de fostul senator Eugen Teodorovici și adoptată în 13 decembrie de ​Camera Deputaţilor, ea prevăzând evidenţierea bacşişului pe nota de plată şi pe bonul fiscal.
Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0 şi 15% din valoarea consumaţiei.
Nota de plată trebuie să conţină şi o alta rubrică în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.
Bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia.
Totodată, este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordare a bacşişului. Prin excepţie, pentru livrarea produselor la domiciliul clienţilor, operatorii economici nu au obligaţia de a evidenţia bacşişul pe bonul fiscal.
Firmele vor putea deconta și bacșișul, care va fi trecut și pe factură
Un alt amendament admis prevede că în situaţia în care, la solicitarea clienţilor, utilizatorii eliberează acestora şi factură, bacşişul se evidenţiază distinct şi pe aceasta.
Din punct de vedere fiscal, sumele provenite din încasarea bacşişului de la client de către operatorul economic nu pot fi asimilate unui element de natura veniturilor pentru acesta din urmă, iar distribuirea acestora către salariaţi nu poate fi asimilată unui element de natura cheltuielilor.
Prevederile ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, iar nerespectarea acestor dispoziţii poate fi sancţionată cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.