Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accidentat după ce a traversat prin loc nepermis

Miercuri, 4 ianuarie, un bărbat din Galaţi a fost accidentat de un autoturism care era condus regulamentar, după ce a traversat strada prin loc nepermis. "În jurul orei 14.00, pe strada Oltului din municipiului Galați, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia o persoană a fost rănită ușor. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 31 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oltului, având direcția de deplasare către Drumul de Centură, a surprins și accidentat un bărbat, de 64 de ani, care se angajase în traversarea străzii, prin loc nepermis. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru investigații medicale, fără a rămâne internat. Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscopică rezultatul a fost negativ. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă", ne-a declarat agent-șef principal Ciprian Stoica, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.