A încetat din viață Florentin Sandu, fost director general al SIDEX Galați
Fostul director general al Combinatului Siderurgic SIDEX Galați, Florentin Sandu, a încetat din viață după o grea suferință, potrivit unui anunț al familiei.
Născut pe 20 februarie 1945, la Pitești, Florentin Sandu a condus combinatul de la Galați în două etape. Prima a fost, timp de patru ani, înainte de Decembrie 1989, iar a doua, în prima decadă a anilor ’90. Ca director plin sau adjunct, a prins perioada în care combinatul gălățean a realizat cea mai mare producție, de 7,8 milioane tone în 1989, dar și perioada zbuciumată de după Revoluție, a „asaltului” intermediarilor asupra tablei din combinat.
Inginer metalurg de profesie, a mai fost președinte al SC Siderman Galați și al Societății Române de Metalurgie.
Pe plan politic, Florentin Ion Sandu a avut două mandate de deputat în Parlamentul României, în legislaturile 1996-2000 și 2000-2004, pe listele PDSR și, apoi, ale PSD. A activat în Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, a fost președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Marele Ducat al Luxemburgului și membru în Grupurile parlamentare de prietenie cu Spania și Australia.
Trupul neînsuflețit este depus la Biserica Mavramol, iar slujba de înmormântare va avea loc duminică, 29 ianuarie, la ora 13,00. Înmormântarea va fi în cimitirul „Eternitatea”, după slujbă, la ora 14,00. Dumnezeu să-l odihnească în pace!





Dumnezeu sa-l ierte! Chiar cred ca a fost un om bun
Grupul parlamentar de prietenie cu Marele Ducat al Luxemburgului pregătea privatizarea Combinatului către Usinor Grup. Care nu știu ce efect avea, dar în mod cert nu încăpea Combinatul pe mâna batustanezilor ăștia, să ajungă la 3 secții și 5000 de angajați. Europeni care nu distrugeau totul cu mâna
D-zeu sa-l odihneasca! Analizand lucrurile ce i-au marcat cariera, pt mine nu exista decat directorul Stroe de la Dacia si restul lumii...