Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Diferențe mari între tarifele școlilor de șoferi

Mulți gălățeni doresc să şofeze și pentru acest lucru este nevoie de un permis de conducere, iar pentru a-l obţine trebuie să urmeze o școală de șoferi, unde se învaţă legislația și se efectuează orele de condus obligatorii.

După ce vor încheia cele 15 ore de condus, trebuie susținut examenul teoretic, la data stabilită de fiecare, în funcție de locurile libere de la Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări Galați.

Pentru a fi declarat admis la examenul teoretic, este nevoie de 22 de răspunsuri corecte. După îndeplinirea acestei etape, aspiranţii la statutul de şofer trebuie să se programeze la examenul practic, la care sunt declaraţi admişi dacă nu vor avea mai mult de 21 de puncte de penalizare.
Școlile de șoferi din Galați au costuri diverse. Am ales trei școli, iar prețurile acestora, în funcţie de tipul de maşină pe care se fac orele de condus, sunt: 1.400 - 1.700 de lei, 1.950 - 2.150 de lei, respectiv, 1.800 de lei. Astfel, între tarifele practicate de aceste școli poate fi chiar și o diferență de 750 de lei.
Actele pe care trebuie să le conțină dosarul care se depune pentru susţinerea examenului sunt: buletinul, cazierul (obţinut gratuit de la secția de poliție din Țiglina 1 și valabil şase luni), avizul medical și cel psihologic, copie după buletin și taxa de eliberare a permisului, care se poate plăti la poștă sau  la CEC, în valoare de 89 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.