Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Străzi peticite în februarie

Gropi mai vechi, acum adâncite sau mărite, surpări și tasări proaspete au umplut străzile și trotuarele orașului, punând la încercare atenția șoferilor și a pietonilor, antrenați - până de curând - pentru ocolirea grămezilor de zăpadă nestrânse. Din fericire, zăpada a avut bunăvoința să se topească singură, iar acum salariații Serviciului Public Ecosal au putut interveni pentru cârpeală sau peticeală, după caz.

O astfel de operațiune s-a desfășurat vineri dimineață, pe strada Domnească, în zona stației Galeriile de Artă. Era o intervenție la un accident de teren care le-a făcut zile fripte șoferilor Transurb, obligați să încetinească și să staționeze la semafor pe un asfalt sfărâmat, crăpat și tasat, care continua să se scufunde sub roțile mijloacelor de transport.

Conform administrației locale, tot vineri, 24 februarie, Ecosal a avut în agenda de intervenții: decapare și plombare pe străzile Cezar, Eroilor și Gării, dar și frezare pe Calea Prutului. 

La câte gropi sunt în oraș, e front de lucru destul! Doar vremea să permită intervențiile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.