Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Locul și vagonul în trenurile CFR pot fi alese online

Compania CFR Călători le oferă clienților săi online, din această lună, posibilitatea de a-și alege dinainte locul și vagonul în care doresc să călătorească, cu cel puțin 24 de ore înaintea plecării. Acest lucru este posibil prin intermediul aplicației de cumpărare a biletelor de tren sau accesând site-ul cfrcalatori.ro.
"Facilitatea este intuitivă și permite cu ușurință clienților alegerea locului și vagonului în care doresc să călătorească. Această facilitate este valabilă la orice rang de tren cu regim de rezervare obligatoriu sau facultativ, doar la vagoanele de clasa I și a II-a.  Alegerea locului este posibilă pentru biletele cumpărate cu cel puțin 24 de ore înainte de plecarea trenului. În funcție de rezultatele aplicării generale pe toate trenurile cu vagoane clasă, aplicația va fi dezvoltată astfel încât să acopere întreaga gamă de servicii oferită de CFR Călători", informează compania.

Cum se selectează locul și vagonul

Intrați pe cfrcalatori.ro sau pe aplicația mobilă cu cel puţin 24 de ore înaintea plecării trenului. Selectați locul de plecare și destinația, dați click pe "căutare" și alegeți trenul din lista afișată. Apăsați butonul "cumpără", selectați clasa, tipul biletului și apăsați butonul "pasul următor". La pasul al 3-lea, după ce veți selecta numărul de călători, mergeți în josul paginii la secțiunea "personalizate" și apăsați butonul "Alegeți locurile". Se va deschide o fereastră unde veți putea selecta vagonul și locul pe care îl preferați, apoi apăsați "salvează". Urmează afișarea prețului, autentificarea în cont, confirmarea selecției, datele călătorului și achitarea biletului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Kira Sâmbătă, 4 Martie 2023 20:15 89.39.81.*** Link la comentariu

In sfarsit ma voi putea odihni cand vin/plec undeva cu trenul fara sa aud muzica din toate partile. Mai ales manele.

postat de Gigel Luni, 6 Martie 2023 06:34 5.13.195.*** Link la comentariu

Moda CFR: inghesuim toti calatorii in vagonul 1 si restul lejereanu. DAca ar face sa plece si Brasovul cu o ora mai devreme, cum era inainte, ar fi bine.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.