Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tort și mâncare gustoasă pentru cățeii salvați de „Help Lăbuș” (FOTO)

De Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân, 4 aprilie, rezidenții adăpostului „Help Lăbuș” au fost răsfățați cu tort și hrană delicioasă, oferite de elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați. Aproximativ 700 de kilograme de mâncare umedă și uscată pentru câini a fost adusă de numeroșii elevii voluntari și de profesorii lor diriginți, care au ales să se alăture proiectului 4/4PentruPrieteni, sub coordonarea profesoarei Camelia Tănase.

De aproximativ zece ani, colaborarea cu Asociația „Help Lăbuș” face parte din activitățile deja tradiționale desfășurate de elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați. De această dată, vizita la adăpostul asociației s-a desfășurat în cadrul „4/4PentruPrieteni”, un proiect al Ambasadei Statelor Unite în România și al American Councils for International Education, prin care sunt celebrate valorile voluntariatului și ale prieteniei.
„Tinerii au nevoie de implicare în activitățile de voluntariat. Cineva trebuie să-i îndrume și să-i învețe că voluntariatul este important”, ne-a declarat profesoara Camelia Tănase.
În cadrul evenimentului din 4 aprilie 2023, principala țintă au reprezentat-o cățeii bătrâni, care au probleme cu dantura și pentru care este foarte importantă hrana umedă. Tocmai de aceea, din cele aproximativ 700 de kilograme de mâncare pentru câini colectată, aproximativ 300 de kilograme sunt conserve cu mâncare umedă.
Nu a lipsit tortul din orez, gătit de o elevă și decorat cu recompense pentru câini! Și, pentru ca bucuria evenimentului să facă în ciudă vremii mohorâte, elevii au dansat și au cântat „Iubiți și câinii vagabonzi”. Pentru unii, urmează, acasă, negocieri intense cu părinții pentru adopția unui cățel.
{gallery}helplabusapr23{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Anda Marți, 4 Aprilie 2023 16:07 5.13.165.*** Link la comentariu

Bravo!

postat de Ada Marți, 4 Aprilie 2023 18:10 84.117.46.*** Link la comentariu

Frumos gest! Felicitari elevilor si profesorilor care i-au coordonat! Ar fi minunat daca si alte scoli si licee ar lua exemplul celor de CEVM. Inca o data BRAVO!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.