Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Operaţiunea MOV (miel, ouă, vin). Câţi bani ne scot din buzunare mielul, ouăle și vinul pentru Paște

Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului, este prilej de bucurie și de a petrece alături de familie, la o masă îmbelșugată. Anul acesta, însă, prețurile și-au cam făcut de cap, așa că am făcut un sondaj de piață pentru dumneavoastră, să vedem cât ne vor scoate din buzunare alimentele cele mai importante pentru masa de Paște.

Aflaţi, în cele ce urmează, cât ne costă ouăle, mielul și vinul roșu, care nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbătoare, dacă alegem să ne facem cumpărăturile într-unul dintre supermarketurile Auchan, Lidl, Kaufland, Carrefour și Selgros.
Auchan. Prețul la cofrajul de 30 de ouă este de 26,90 lei, în timp ce pentru 25,50 lei putem cumpăra 10 ouă deja vopsite. Vinul roșu pornește de la 14 lei, dar poate ajunge și la 99,90 lei. Din păcate, la acest supermarket, carnea de miel încă nu ajunsese la momentul documentării noastre, dar am fost asigurați că era pe drum.
Lidl. Cofrajul de 30 de ouă costă 25,89 lei. În acest magazin, mielul este pus la raft cu preț la 100 de grame, după cum urmează: sfert anterior de miel, la 5,49 lei; sfert posterior de miel, la același preț, organe de miel - 4,99 lei. Vinul roșu se găsește la prețuri de 24,99 lei și 36,49 lei, pentru sortimentele mai accesibile.
Kaufland. Un carton cu 30 de ouă se găseşte la 25,89 lei, exact ca la Lidl, iar 10 ouă deja vopsite costă 19,99 lei. Singura parte din miel la acest magazin este sfertul posterior, la 54 de lei kilogramul. Din acest supermarket putem alege vin roșu începând de la 14,99 lei până la 64,99 de lei.
Carrefour. La aceleași cantităţi, ouăle sunt 25,90 lei, iar pentru cele vopsite plătim 29,90 lei. Prețul cărnii de miel este afișat tot la 100 de grame: anterior de miel și cap, la 4,89 lei; sfert anterior miel, la 6,99 lei; sfert posterior, la 7,49 lei; pulpă de miel cu os, la 6,49 lei. Cel mai ieftin vin roșu era 13,90 lei, iar o variantă ceva mai scumpă, dar accesibilă ajunge la 35,90 lei.
Selgros. Ouăle în cofrajul de 30 de bucăți costă 29,43 lei, iar 10 ouă vopsite sunt la 21,80 lei. Organele de miel în Selgros sunt la 29,55 lei/kg, cotletul medalion la 207,99 lei/kg, pulpa de miel la 106,09 lei/kg și cotletul de miel cu os la 123 lei/kg. Vinul roșu pleacă de la 23,79 lei, urcând, pentru variantele mai scumpe, până la 79,98 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Ryyrrr Luni, 10 Aprilie 2023 17:20 51.179.37.*** Link la comentariu

Eu aș denumi-o operațiunea maro. De ce ? Pentru că România este singura țară de pe planeta asta unde până și supermarketurile lanțuri internaționale au apucături de samsari. Își permit să-și facă de cap așa pentru că instituțiile care ar trebui să supravegheze comerțul se uită în altă parte. Culm

postat de dim Luni, 10 Aprilie 2023 19:42 89.136.7.*** Link la comentariu

Nu mi-am permis sa cumpar scrumbie! Nu o sa imi permit sa cumpar nici pentru masa de pasti la ce preturi sunt ! 74 lei kg de carne?!!! Desigur ca in Romania cand vin sarbatorile preturile cresc in loc sa scada , ca sa aiba toata lumea ce pune pe masa si vanzatorii sa vanda tot ! Specula si carte

postat de Totul ține să te orintezi Luni, 10 Aprilie 2023 21:40 109.166.131.*** Link la comentariu

Vremurile de azi sunt la orientare, totul este să nu te ia valul și să ai masa plină de Paști, să-L omagiem creștinește pe Isus. Așa că mă orientez în spațiu, merg pe promoții, ouă, ciuperci, mici, carne tocată, roșii, mere, cozonac, pere, poate vin spumos, în fine, totul ce este din promoții de pri

postat de Democratia e sus acolo , jos la voi e f-ai curat . Marți, 11 Aprilie 2023 03:05 108.245.201.*** Link la comentariu

Asta e - " economia de piata " ....bisnita la greu

postat de macarie banu Marți, 11 Aprilie 2023 04:47 89.137.225.*** Link la comentariu

Kaufland.....sfert posterior de miel,54 lei/kg.....asta include si capul. Cum este posibil sa-mi vinzi tu,supermarket un cap de miel cu 55 lei/kg?! Romania tara mea...unica. Tara lucrului bine vandut! Lidl aceeasi poveste....sfertul anterior are si un cap inclus.....cum nene,un cap de miel costa 55

postat de io Marți, 11 Aprilie 2023 12:37 82.76.132.*** Link la comentariu

"Paștele, sărbătoarea Învierii Domnului, este prilej de bucurie și de a petrece alături de familie, la o masă îmbelșugată.". De ce trebuie sa fie masa imbelsugata? De ce trebuie sa mancam de sarbatori mai mult decat de obicei? Important este sa-i avem aproape pe cei dragi. Daca pe masa as avea acele

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.