Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce trebuie să conțină un kit de cutremur

Cutremurele sunt evenimente care apar în mod neprevăzut și stârnesc deseori îngrijorare, pentru că multă lume nu știe ce e de făcut în cazul unui asemenea fenomen care poate fi chiar foarte periculos. Este important să ne păstrăm calmul și mai ales să avem un kit de cutremur. Dacă nu aveți încă acest kit, care vă poate salva viaţa, trebuie să îl puneți la punct și să știți în primul rând din ce este format. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), un kit de cutremur ar trebui să conțină: aproximativ 5 litri de apă, conserve, deschizător de conserve, medicamente în cazul în care suferiți de boli cronice, dezinfectant, bandaje, mănuși, șervețele umede, hârtie igienică, haine de schimb, briceag, lanternă, baterii, surse de curent, radioreceptor, chibrituri, lumânare, pix, carnețel, încălțăminte rezistentă, copii ale actelor importante (buletin, contractul casei, asigurări, analize medicale), o sumă de bani mai mare și, în cazul în care dețineți animale de companie, să aveți în vedere și mâncarea pentru acestea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Alin Marți, 2 Mai 2023 02:14 95.76.37.*** Link la comentariu

Oameni tampiti! Pt ce-ti trebuie bani, haine de schimb, actele casei, asigurari si analize medicale chiar nu stiu...Esti sub daramaturi, ce naiba faci cu ele? Iti trebuie in primul rand un fluier, un radio portabil, lanterna functionala si baterii, apa Auzi tu...surse de curent! Te pomenesti ca p

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.