Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Iar se golește Galațiul pentru câteva zile

Prima săptămână a lunii iunie va fi una foarte ofertantă pentru „oamenii muncii”, din punct de vedere al... zilelor libere nelucrătoare, de 1 Iunie și Rusalii.
Pentru angajații din mediul privat, liberele vor fi cu pauze. Cei care nu lucrează la foc continuu vor sta acasă, mai întâi, joia viitoare, de Ziua Copilului, apoi în lunea imediat următoare, pe 5 iunie, în a doua zi de Rusalii.
Pentru bugetari, oferta guvernului este mult mai generoasă. Deoarece angajații de la stat beneficiază de o zi liberă suplimentară în data de 2 iunie (vineri, zi care va trebui recuperată ulterior), ei vor avea, la sfârșitul săptămânii viitoare, o minivacanță de cinci zile, care va cuprinde și a doua zi de Rusalii. Practic, vor fi liberi de joi până luni, între 1 și 5 iunie.
În aceste condiții, probabil că foarte mulți gălățeni vor profita de jumătatea plină a „paharului” grevei generale din învățământ, cât și de vremea frumoasă și vor pleca împreună cu familiile într-o minivacanță de cinci zile. Gândiți optimist: vor circula mult mai puține mașini în oraș, aerul va fi mai curat, iar parcări libere vor fi cu duiumul. Problemele nu vor dispărea ca prin minune, ci vor aștepta cuminți (sperăm!) ziua de 6 iunie. Nu că atunci s-ar aniversa debarcarea din Normandia din 1944, ci că pe 6 iunie se va produce marea întoarcere la muncă a salariaților români. Ziua Z, cu „z” de la zombi, ca după concediu...
De aceste zile libere nu pot profita cei care lucrează în locuri unde activitatea nu poate fi întreruptă, magistrații și angajații instanțelor care au termene de judecată în datele respective. Salariații care trebuie să lucreze în zilele libere legale fie vor primi o zi liberă în următoarele 30 de zile, fie ziua liberă legală lucrată le va fi plătită dublu. Angajatorii care nu fac acest lucru riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Ionel Joi, 25 Mai 2023 13:26 95.76.37.*** Link la comentariu

Trai nenica pt putorile bugetare!

postat de Mariana Joi, 25 Mai 2023 17:50 46.97.176.*** Link la comentariu

Dacă le-a întrat și banii de vacanta. 1450 roni.

postat de un cetatean Vineri, 26 Mai 2023 06:40 95.76.36.*** Link la comentariu

Se suspenda si greva pe perioada asta?Sporurile de suprasolicitare neuro-psihica se mai acorda?Intreb pentru un prieten bugetar.

postat de eu Vineri, 26 Mai 2023 07:45 193.231.148.*** Link la comentariu

Se vede treaba ca romanii nu sunt suficient de educati ca sa filtreze prin filtrul gandirii toate zvonurile. Banii de vacanta anul asta nu mai sunt 1450, ci mult mai putini, si personalizati la fiecare dupa criterii interpretabile.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.