Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălățenii se pregătesc pentru „sprintul” fotovoltaicelor

Gălățenii care vor să-și instaleze sisteme fotovoltaice pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, vor avea parte și în acest an de o cursă contracronometru pentru obținerea finanțării de la stat.
Așa cum „Viața liberă” a mai scris, pe 19 mai Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a dat startul înscrierilor pentru o nouă sesiune a finanțărilor prin programul „Casa Verde Fotovoltaice”, iar doritorii au la dispoziție trei zile pentru înscrieri, în funcție de regiunea în care locuiesc.
Citește și Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se epuizează în câteva minute
Pentru gălățeni și întreaga Regiune Sud-Est, cele trei zile alocate pentru înscrieri sunt 9, 12 și 13 iunie. Este foarte posibil, însă, ca cele trei zile să fie mult prea mult față de viteza cu care se epuizează fondurile alocate. De exemplu, în regiunea Centru (care include județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), bugetul de 245 de milioane de lei s-a rezervat integral în doar trei minute, prin înscrierea a 12.253 de persoane fizice. Iar în Regiunea București – Ilfov, fondurile s-au epuizat în nouă minute.
Citește și Care sunt avantajele și dezavantajele panourilor fotovoltaice 
În aceste condiții, este de așteptat ca și în Regiunea Galațiului epuizarea fondurilor, în sumă totală de 212,4 milioane de lei, să fie o chestiune de minute, în niciun caz de zile. Va fi, așadar, un sprint, nu o cursă de anduranță.
Finanțarea de la stat pentru instalarea de sisteme fotovoltaice este în valoare de maximum 20.000 de lei, cu condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului (2.000 de lei). Noutatea ediției din acest an este dată de faptul că persoanele fizice trebuie să se înscrie personal în program. Fondurile se alocă pe principiul „primul venit, primul servit”, astfel că e nevoie, pe lângă rapiditate, și de completarea fără greșeală a datelor solicitate la înscriere, pentru că Nu vor exista solicitări de clarificări.
Unde și cum se încarcă documentele
Așadar, pe 9 iunie, începând cu ora 10,00, gălățenii trebuie să încarce personal documentele și datele cerute pe platforma https://depunerefotovoltaice.afm.ro/. Pe lângă încărcarea documentelor obținute, înscrierea pe platforma AFM presupune și completarea unui formular ce conține următoarele câmpuri: adresa de e-mail; nume, prenume; serie act de identitate; număr act de identitate; valabil de la, valabil până la; CNP; adresa de domiciliu (localitate, stradă, număr); județ (se va selecta din listă); telefon.
Pe site-ul casaverde2023.ro, solicitanții sunt sfătuiți, pentru a nu pierde timp important la înscriere și pentru a evita eventualele greșeli, să scrie și să salveze toate aceste informații într-un fișier Word, din care să le copieze în momentul deschiderii sesiunii. Astfel, se va economisi timp important la înscriere.
Pe același site, este prezentat modul în care trebuie făcută pregătirea pentru înscriere și este publicat un tutorial care arată cum să încarci documentele în mai puțin de un minut.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de eco Duminică, 28 Mai 2023 19:30 84.117.46.*** Link la comentariu

Nu sunt nici cu astea costuri mici. Te costa mult intretinerea lor, curatatul lor , instalatia si toate alte defecte ce apar pe parcurs. Sunt pune pt cei cu bani si se amortizeaza pe termen lung investitia. Astea sunt bine pe la tara sau zone izolate dar unde e retea de curent electric trebuie fol

postat de Grațian Luni, 29 Mai 2023 08:31 109.166.135.*** Link la comentariu

Țeapa fotovoltaicelor, iarna producție 15-25%, vară producție 0 pt că rețeaua e supratensionata și distribuitorul nu are unde sa spre consum, așa că prosumatoruluj îi intră invertorul pe avarie și nici ce produci nu poți consuma, iei tot din rețea. Stocarea dublează prețul investiției ce nu se amort

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.