Curăţenie pe cinci kilometri
Elevii şcolilor gimnaziale din Umbrăreşti, însoţiţi de dascălii lor, au curăţat sâmbătă drumurile şi spaţiile verzi de tot ce înseamnă gunoi, pe o rază de cinci kilometri.
Copiii au fost susţinuţi în munca lor de reprezentanţi ai Primăriei, care le-au oferit băuturi răcoritoare pentru a-i stimula şi a le potoli setea.
Activitatea a fost o lecţie de educaţie pentru toţi consătenii certaţi cu legile bunei cuviinţe. Zeci de saci de gunoi înşiraţi pe marginea şoselei au fost transportaţi în locuri special amenajate.
„După terminarea acţiunii, ne-am fotografiat cu toţii mulţumiţi de ceea ce am realizat: cât priveşti în lungul drumului, totul pare acum mai proaspăt şi mai strălucitor”.
«Vrem să se ştie că şi la Umbrăreşti dascălii şi elevii iubesc şi preţuiesc natura», ne-a declarat profesorul Vasile Turcu, cel care ne-a trimis şi fotografia la ziar.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.