Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unele arteziene și țâșnitori din Galați, secate în plină caniculă

Temperaturile ridicate ne dau deja bătăi de cap. Pe 5 iulie, temperatura maximă la Galați, evident, la umbră, a ajuns la 34 de grade, iar pentru 6 iulie se aşteaptă un vârf de 35 de grade. Pentru a nu resimți căldura atât de puternic, oamenii încearcă să stea la umbră și să fie în apropierea apei, ceea ce în Galați este posibil doar în unele locuri, unde sunt amenajate fântâni arteziene.
În urma unor sesizări de la cititori, am verificat şi noi două dintre acestea, cea de pe esplanada din zona Potcoava de Aur, precum şi fântâna nouă din Parcul "Eminescu", niciuna nefiind funcţională.

De asemenea, nici țâșnitorile nu sunt toate funcționale, spre exemplu cea din Parcul Cloşca, de la locul de joacă pentru copii, cea din Ţiglina I, din părculeţul din faţa Disco VIP, sau cea din Ţiglina II, de lângă magazinul Orange.
Am adresat Biroului de Presă al Primăriei Galați întrebarea de ce nu funcţionează țâșnitorile și fântânile arteziene, răspunsul pe care l-am primit, după ora 16,30, fiind cel puţin surprinzător: "Vă transmitem că fântânile arteziene indicate sunt funcționale la această dată. Cât despre cișmele, la nivelul municipiului Galați sunt în funcțiune 71 de astfel de instalații și pot apărea defecțiuni care sunt remediate punctual, în funcție de situație".
Cu alte cuvinte, şi nouă, şi gălăţenilor, doar ni se pare că nu este apă, când, de fapt, este?!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

8 comentarii

postat de ICTosca Miercuri, 5 Iulie 2023 16:01 5.13.238.*** Link la comentariu

...Curat murdar coane Fanica !

postat de marr Miercuri, 5 Iulie 2023 16:04 86.124.200.*** Link la comentariu

Imaginatia - ultimul avanpost ...si solutie la toate problemele :)

postat de galatean Miercuri, 5 Iulie 2023 16:58 109.96.134.*** Link la comentariu

Totusi, la 35 de grade (la statie meteo - deci vreo 40 in oras) de ce nu incearca lumea sa stea in case???

postat de CLANTA Miercuri, 5 Iulie 2023 17:13 86.124.201.*** Link la comentariu

alta minune sub obladuirea lui PIF.... numar zilele !

postat de MIMI Miercuri, 5 Iulie 2023 17:31 86.124.201.*** Link la comentariu

MĂI OAMENI BUNI ,NU VEDETI CUM CURGE APA DIN CELE LOCATII SEMNALATE????Asta tot traba lui Magaru Dragoș este???Atrag atentia de nenumărate ori că acest ,,bangladeșian,,de director face mișto de Galateni!!!De ce primarul NU VEDE ACTIUNILE NEGATIVE ALE ACESTUI EFEMER DIRECTORAȘ?????

postat de Ion Miercuri, 5 Iulie 2023 18:32 109.166.138.*** Link la comentariu

În loc să stai în casă, să nu te târâi prin soare prin soare și arșiță, te duci să vezi dacă e mai răcoare! Pe bune?! În pădure e mai răcoare, în beci, în briza mării...

postat de sa mearga tisnitorile. Miercuri, 5 Iulie 2023 19:26 5.13.207.*** Link la comentariu

Poate unul din menbri consiliului de administratie al apa canal sa iese pe strazi si sa verifice si sa repare tisnitoarele .sa justifice bani pe care ii iau .

postat de Lenus Joi, 6 Iulie 2023 00:43 5.13.233.*** Link la comentariu

Cumva a raspuns robotul primariei? Aceiasi placa ca curge apa dar noi nu o vedem , cu recomanarea sa ne tratam la ochi ca nu vedem bine.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.