Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

După decizia Curţii Constituţionale, pensionarii gălăţeni au luat foc

La doar câteva minute de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, privind constituţionalitatea legii pensiilor, liderii principalelor asociaţii din Galaţi ale pensionarilor şi-au exprimat adânca nemulţumire.

Scandalizaţi de decizia Curţii Constituţionale, pensionarii sunt decişi să protesteze în stradă, iar dacă preşedintele Traian Băsescu va promulga legea, vârstnicii ameninţă că vor sprijini acţiunea politică de suspendare din funcţie a şefului statului.

„Prin decizia Curţii, s-a legalizat, în primul rând,  furtul. DNA ar fi trebuit să se sesizeze în cazul doamnei Roberta Anastase, care a numărat greşit numărul de voturi date legii. Este inadmisibil ca nişte judecători români să dea o astfel de decizie, în nicio ţară nu există ca femeile să iasă la pensie ca şi bărbaţii, la 65 de ani!”

„Mâine voi trimite o scrisoare preşedintelui, cerându-i să nu promulge legea. Vom lupta pe orice cale împotriva acestei legi, vreau să organizăm săptămânal pichetarea Prefecturii, iar în cazul în care se va declanşa acţiunea de suspendare a preşedintelui, asociaţia noastră va susţine demersul”, a declarat Constantin Ciucă, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din România 2007.

La fel, liderul Alianţei Europenisonarilor, Cristea Toader, ameninţă cu acţiuni de protest: „vom picheta zilnic Prefectura şi dacă preşedintele va promulga legea, deşi am depus deja o scrisoare la Cotroceni prin care cerem să nu facă asta, vom merge la Cotroceni şi nu mai plecăm de acolo”.

Cristea Toader spune că va susţine acţiunile de suspendare din funcţie a şefului statului „care este capul răutăţilor”, „iar dacă cineva va spune că sunt cheltuieli inutile cu referendumul, eu donez pentru asta pensia mea pe două luni şi le cer şi altor pensionari să facă asta, că oricum vom muri de foame cu această lege!”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.