Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Protestul anunţat pentru marți la Finanțe a fost amânat

Marți dimineață, de la 8,30 la 10,30, angajați gălățeni din cadrul Finanțelor Publice afiliați la diferite organizații sindicale urmau să organizeze o grevă de avertisment, atât la sediul AJFP Galați din strada Brăilei, cât și la cel al Direcției Regionale din strada Portului. Principala revendicare sindicală a protestului o reprezenta egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcție, grad profesional și gradație în cadrul sistemului fiscal, măsură care ar fi trebuit să fie asumată de Guvern până pe 21 august inclusiv, așa cum se stabilise la negocierile din 11 august.
Luni după-amiază, în al 12-lea ceas, s-a decis amânarea acțiunii de protest, după ce sindicaliștii au avut o nouă întâlnire cu conducerea Ministerului Finanțelor. "Proiectul ordonanței de urgență privind egalizarea drepturilor salariale pentru funcții similare este elaborat, urmând a fi avizat de direcțiile de specialitate din minister și ANAF (juridic, resurse umane, buget), pus în transparență decizională și apoi propus spre aprobare Guvernului. Conducerea Ministerului Finanțelor a solicitat un răgaz pentru a parcurge procedurile legale pentru aprobarea ordonanței de urgență", se menționează într-o informare trimisă de Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe către sindicatele din teritoriu.
În consecință, protestul care ar fi trebuit să se desfășoare marți, 22 august, a fost "amânat pentru o dată ulterioară, care va fi stabilită în funcție de modul în care evoluează situația la nivel guvernamental".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Nicusor Luni, 21 August 2023 19:30 5.13.212.*** Link la comentariu

Ca pe timpul raposatului - "Va mai dau 100 de lei". Si sindicatul a spus: "Amanam actiunea".

postat de Adrian Marți, 22 August 2023 17:34 89.39.81.*** Link la comentariu

Se se mai ia de la privati si sa se dea la bugetari ca deja au salariul mediu mai mare cu 17%.. si sa se inventeze mai multe sporuri

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.