Film despre singurătatea în Antarctica
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi găzduieşte, joi, 7 decembrie, de la ora 18,00, în cadrul programului internaţional "KineDok", proiecţia filmului documetar ”Alb pe alb", realizat în 2020 de regizoarea slovacă Viera Čákanyová. Pelicula, coproducţie Cehia - Slovacia, este un eseu vizual despre experiența de solitudine a regizoarei în timpul filmărilor unui documentar anterior ("Frem") în Antarctica. Secvențele din rutina zilnică la stația de cercetare contrastează cu imaginile lirice ale albului imaculat al Antarcticii și sunt completate de comentariul regizoarei, rezultând o viziune și o putere de expresie originale. Filmul are în palmares premii şi nominalizări la festivalurile de profil de la Jihlava (Cehia), Sheffield, Prizren (Kosovo) şi Zagreb. Regizoarea slovacă, în vârstă de 43 de ani, a mai câştigat premii pentru scurtmetrajele sale la Nyon (Elveţia), Kassel (Germania), Berlin şi Dresda.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.