Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce obligaţii au cetăţenii faţă de câinii pe care îi deţin

Sterilizarea câinilor maidanezi, identificarea acestora prin microcipare, precum și prevenirea abandonului, care este interzis prin lege, au fost doar câteva dintre obiectivele desfășurate de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor, în cadrul unei campanii de verificare a aplicării legii protecției animalelor.

Astfel, în perioada 10 - 11 februarie 2024, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Galați din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Unităților Administrativ Teritoriale din Slobozia Conachi și Schela, în colaborare cu medicul veterinar responsabil, au desfășurat o campanie pentru informarea și educarea deținătorilor de câini.

Sătenii au fost informați despre obligația pe care o au în ceea ce privește sterilizarea câinilor maidanezi, a microcipării acestora, conform prevederilor O.U.G nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, precum și a interdicției abandonului. Totodată, oamenii legii au verificat respectarea legislației referitoare la protecția animalelor pe raza comunelor amintite.

„Cu ajutorul materialelor informative ce au fost distribuite deținătorilor de animale, polițiștii au urmărit educarea și informarea acestora despre obligațiile ce le revin, pentru a evita să intre sub incidența legii penale sau contravenționale din domeniul protecției animalelor. De asemenea, toți cetățenii cu care au interacționat polițiștii au fost îndemnați să respecte prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, și le-a fost reamintită obligația de a le asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție, următoarele: un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, precum și asistență medicală, cu precizarea că nerespectarea acestor obligații se sancționează contravențional cu amendă de la 3.000  la 12.000 lei”, ne-a explicat agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Gigel Miercuri, 14 Februarie 2024 12:06 5.13.166.*** Link la comentariu

Nu numai cainii sunt maidanezi si se inmultesc necontrolat.

postat de Gogu Joi, 15 Februarie 2024 06:01 82.79.117.*** Link la comentariu

Ce obligatii are Primaria si cum isi justifica taxele impuse referitor la animalele fara stapan? Cum se justifica cresterea taxelor? Ce servicii suplimentare sau imbunatatire a serviciilor sunt prestate?

postat de Maftei Joi, 15 Februarie 2024 09:25 78.142.18.*** Link la comentariu

Pt ce sa-l microcipez daca atunci cand il pierd statul prin hingheri, cand il gaseste pe suprafata publica il considera al nimanui si nu anunta stapanul indiferent daca are cip identificator, si-l eutanasiaza dupa 14 zile. De ce sa-l sterilizez daca e maidanez si cel de "rasa" nu? DISCRIMINARE

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.